top of page
Poza scriitoruluiCristina Varga

Rana de nedreptate

Actualizată în: 17 ian.

Rana de nedreptate Apare în copilărie între vârsta de patru și șase ani și se activează mai ales în relația cu părintele de același sex.

Copilul foarte mic, care s-a simțit respins dintr-un motiv sau altul de părintele de același sex, va încerca să facă orice ca să evite suferința, ca să fie perfect și apreciat.

Copilul suferă din cauza răcelii părintelui respectiv, a autoritarismului, a criticilor frecvente, severității, intoleranței sau conformismului.

În majoritatea cazurilor, acel părinte suferă de aceeași rană, iar copilul o simte.

Apare astfel o relație superficială între copil și părinte. Niciunul dintre ei nu vorbește despre ceea ce simte. Copilul își percepe părintele rece, adică incapabil de a simți și de a se exprima. În fața acestei nedreptăți, copilul reacționează prin a-și bloca adevăratele sentimente și nu mai arăta ceea ce simte cu adevărat, iar masca ce apare este rigiditatea.

Încă din copilărie rigidul își dă seama că este apreciat mai mult pentru ceea ce face decât pentru ceea ce este.

După câțiva ani, în ciuda eforturilor lui de a fi perfect, nu se simte iubit și consideră acest lucru ca fiind nedrept. În consecință, ia hotărârea de a se controla începând din acel moment și de a deveni perfect, astfel încât nimeni să nu îl mai respingă vreodată. Astfel își blochează sentimentele, lucru care îl ajută să nu se mai simtă respins.

Cineva poate, de asemenea, să sufere de rana de nedreptate și când primește mai mult decât consideră că merită. Poate fi provocată de ideea că are mai multe lucruri materiale decât ceilalți, sau, din contră, că nu primește destul.

O persoană care suferă de „rana de nedreptate” este o persoană care nu se simte apreciată la justa ei valoare, nu se simte respectată sau crede că nu primește ceea ce merită.

Chiar dacă cineva își blochează sentimentele, aceasta nu înseamnă că acea persoană nu mai simte nimic. Din contră, persoanele rigide sunt foarte sensibile, dar își dezvoltă capacitatea de a nu reacționa la acea sensibilitate și de a nu o arăta celorlalți.

Legătura dintre rana de nedreptate și masca rigidului

Dintre cele cinci caractere, rigidul are cel mai des tendința de a-și încrucișa brațele și astfel își blochează energetic regiunea plexului solar. Când un rigid devine emoționat, nu vrea să arate acest lucru, dar ne putem da seama după tonul vocii, care devine sec și inflexibil. Când este întrebat ce mai face, va răspunde invariabil: „foarte bine!”

Rigidul caută dreptatea și justețea cu orice preț. Devenind un perfecționist, caută mereu să fie corect. Pentru el este foarte greu să înțeleagă că, acționând într-un mod perfect, conform propriilor criterii, poate fi în același timp nedrept.

Cel care suferă de nedreptate este mai înclinat să simtă invidie pentru cei care au mai mult decât el și care, în opinia lui, nu merită.

Trupul rigidului este drept, rigid și „cât mai perfect posibil”. Corpul este bine proporționat, cu umerii drepți, de aceeași lățime ca și șoldurile. Rigidul se poate îngrășa în timpul vieții, dar corpul lui rămâne bine proporționat. Totuși îi este teamă să nu se îngrașe și va face totul pentru a nu se petrece aceasta. Nu acceptă să facă burtă. Celor din această tipologie le place să poartă haine strânse pe talie sau o curea în jurul taliei.

La nivelul emoțiilor, își manifestă cu greu sentimentele, pare rece și insensibil și în general nu vrea să SIMTĂ; se autosabotează atunci când, după părerea sa, îi merge prea bine și îi critică cu ușurință atât pe ceilalți, cât și pe sine.

Persoanele din tipologia rigid sunt foarte exigente cu ele însele, în majoritatea aspectelor vieții. Nu își acordă timp pentru a simți ce se petrece, pentru a-și acorda dreptul de a fi uman și de a avea în continuare lucruri de rezolvat. Rigidul își permite foarte rar să se destindă fără să se simtă vinovat. Se simte foarte vinovat dacă el nu face nimic în timp ce altul lucrează.

Îi place ca cei din jurul lui să fie la curent cu tot ceea ce face și ce are de făcut. Speră că ceilalți să considere corect faptul că și-a acordat o recompensă. Nu îi place să i se spună că este norocos, pentru că a fi norocos pentru el nu este un lucru corect. Vrea să merite tot ceea ce i se întâmplă. I se pare adesea mai nedrept să fie favorizat, decât să fie defavorizat.

O astfel de persoană are o dificultate în a primi cadouri, deoarece se va simți datoare. Decât să se simtă obligată să îi ofere celuilalt ceva având aceeași valoare, preferă să nu primească nimic.

Emoția cea mai frecventă trăită de către rigid este furia, îndreptată mai ales asupra sa. Prima lui reacție când este furios este de a ataca pe altcineva, chiar dacă furia este resimțită împotriva lui însuși.

Este furios pe el însuși deoarece nu a văzut ce era corect sau nu a făcut ce trebuia. Rigidul are dificultăți în a se lăsa iubit și a-și arăta iubirea. De aceea este considerat o persoană rece, lipsită de afectivitate.

0 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page