MILA este o emoție de superioritate, care te pune pentru o clipă în pielea personajului de care ți-e milă, te gândești cum ai simți tu în locul lui, apoi te bucuri că nu ești în situația respectivă. “Eu sunt aici, tu ești acolo”.
Când simți milă, în creierul tău se secretă endorfină, care te face să te gândești “Ooo! Ce bine că nu sunt în locul omului.” Apoi, poate să apară frica să nu ajungi, să treci și tu prin acea situație. Mila te face să te simți separat de ceilalți și împarte realitate în bine și rău, făcându-te să te simți ușurat pentru viața ta și evitând acel rău.
Nu este nici un sentiment nobil ascuns în milă pentru că scade stima de sine a celui căzut, iar tu te raportezi la el ca și când nu ar avea resursele necesare pentru a reuși să se ridice. Este chiar un sentiment de superioritate.
Mila este o proiecție. Adesea, când auzi un om cu o întâmplare neplăcută, te gândești ce ai simți tu în locul lui și proiectezi pe el posibilele tale trăiri (sau ce ai trăit în trecut, privind o experiență asemănătoare). Îl limitezi în secunda în care îl privești cu milă, căci nu ai de unde știi cum se raportează acea persoană la experiența ei, iar mila ta poate să-i facă mai mult rău decât bine, încărcând persoana și cu energia ta la fel tu poți prelua.
Mila de sine este o victimizare și de cele mai multe ori duce la depresie. În acest caz, se recomandă ajutorul unui terapeut. Cei care cer milă (conștient sau inconștient) se umilesc (rana de umilinta) și se simt separați de ceilalți.
Comentariul de care ți-am povestit la începutul articolului, arată cel mai bine cum stă treaba cu mila: “Pentru astfel de persoane eu manifest milă, pentru că încerc să-mi dau seama prin ce zbucium trăiesc”. Ție nu-ți sună a jignire expresia “mi-e milă de tine?”
Nu degeaba unii ca să jignească spun “Nu-mi provoci decât milă”. În asta se ascunde superioritatea, ideea că “tu ești vai de capul tău de amărât, eu îs ok, sunt aici… mai sus decât tine. EU SUNT NORMAL“.
Nu-ți poți da seama prin ce zbucium trec unii, decât prin percepția ta subiectivă și din realitatea ta limitată. Dacă tu ai suferi crunt într-un anumit context, nu proiecta și pe ceilalți aceleași gânduri, emoții și comportamente. Oamenii reacționează diferit, în funcție de societate, educație, convingeri, tipare și multe altele.
De exemplu, sunt persoane care au suferit un viol. Unele femei, au rămas cu traume adânci și își revin foarte greu, iar alte femei își revin mai repede, rezolvându-și problemele emoționale ori trauma. Sau nici măcar nu o numesc traumă. Experiența este aceeași, oamenii sunt diferiți. Însă dacă tu privești cu milă o persoană care a trecut printr-o experiență dificilă, îi faci rău așteptându-te să aibă anumite reacții ce ție ți se par normale în acel context.
Cel mai bine este să rămânem observatori și putem să povestim cum noi am ieșit dintr-o situație similară. În acest fel tratăm persoana ca egala noastră și îi transmitem: "eu am reușit și tu vei reuși".
Data viitoare când mai simți milă față de cineva, gândește-te unde anume, de ce îți pare rău de tine. Ce ai proiectat pe omul din fața ta? Cum te-ai raportat la el? De ce ți-e milă? În comparație cu viața ta? Cum te face să te simți această emoție?
Iar dacă îți plângi de milă, oprește-te și întreabă-te cum te raportezi la situața respectivă. Îți place să spui oamenilor că ți-e greu, că ești depresiv, că toate-ți sunt potrivnice? Ce anume cauți prin acest comportament? De ce ai nevoie de mila altora?