Pădure arămie

În pădurea arămie,

sub cerul înstelat,

lumina dansează

printre frunzele plăpânde,

găsesc o pace străină mie,

o liniște ce îmbrățișează

freamătul inimii.

Iubirea se ascunde

în umbra copacilor bătrâni,

în murmurul vântului

care șoptește povești

despre dorințe uitate

și zâmbete de demult.

Fiecare pas pe cărarea moale

îmi aduce aminte

de promisiunile făcute,

de clipele furate,

de răsărituri pline de dor,

de îmbrățișări ce durează o veșnicie.

Aici, în freamătul naturii,

pădurea devine martor,

un refugiu în care iubirea

se împletește cu timpul,

iar fiecare foaie căzută

e o sărutare a clipelor.

Arămiul ce învăluie totul

ne leagă destinele,

într-un dans tăcut,

o melodie a inimilor,

împărtășind momente

în care suntem doar noi,

în armonie cu universul.

Aici, în inima pădurii,

îți aud sufletul cântând,

iar liniștea devine cântecul

ce ne unește,

o iubire ce nu se stinge,

ci înflorește în fiecare zi.