În noaptea ce se deschide,
sub cerul stropit de stele,
credința dansează cu umbra,
un hoinar pe cărările viselor,
jurăminte șoptite în vânt,
îmbrățișându-ne sufletele,
ca doi îndrăgostiți pierduți în timp.
Privind în ochii tăi,
găsesc împlinirea,
un microunivers,
unde fiecare cuvânt
devine un sărut,
iar fiecare tăcere,
o promisiune eternă.
Vise țesute din fire de argint,
sunt cărțile pe care le citim,
în fiecare vers alb,
cărămizile unui zid
care ne apără de lume,
un sanctuar al dorințelor,
unde inima pulsează, liberă.
Ce dulce este nebunia
de a ne jura,
în fața lunii pline,
că vom fi,
întotdeauna,
înrădăcinați în această iubire,
ca florile ce cresc între pietre.
Credința noastră,
este vântul ce ne poartă,
ne învăluie în mistere,
ne îmbie cu promisiuni,
iar noi, visători,
ne lăsăm purtați,
pe aripile timpului,
împlinind destinul
cu fiecare bătaie a inimii.
Comments