Eu sunt, vântul ce te mângâie,
un murmur în noaptea tăcută,
florile ce dansează,
în lumina blândă a dimineții,
cu petale de dor,
aroma visurilor de primăvară.
Sunt copacul din fața casei tale,
cu rădăcini adânci în pământul iubirii,
mă leagăn sub cerul albastru,
fiecare frunză o promisiune,
fiecare ramură o îmbrățișare,
așteptând clipa când mă vei simți.
Sunt râul ce curge,
fără grabă,
mă pierd în valurile tale,
purtându-mă spre marea de liniște,
unde sufletele se întâlnesc,
în adâncuri de necuprins.
Sunt oceanul și adierea lui,
cu spuma ce sărută țărmul,
sunt vinul pe care îl bei,
cu arome de iubiri trecute,
fiecare picătură o poezie,
în care ne regăsim, ne împletim.
Suntem una cu totul,
când lumina soarelui ne îmbrățișează,
când respirația noastră devine vânt,
când florile zâmbesc la soare,
și copacul își deschide inima,
acolo unde iubirea nu moare.
Kommentare