Vindecarea bărbaților

VINDECAREA BĂRBAȚILOR

ESTE MULT MAI GREU DE ÎNȚELES DECÂT CREZI.

Trăim într-o epocă a revelației. A reconectării. A întoarcerii către Sine. Dar vindecarea, deși e pe buzele tuturor, nu se petrece în citate frumoase și nici în cărți de dezvoltare personală citite pe diagonală. Se petrece în tăcerea care doare. În rușinea care se dizolvă. În lacrima bărbatului care, pentru prima dată, își permite să nu mai fie erou, ci om.

Vindecarea unui bărbat nu începe când devine puternic. Ci când își dă voie să fie vulnerabil. Să spună „nu știu”. Să spună „mă doare”. Să spună „mi-e teamă”. Dar de mic i s-a repetat: nu plânge, nu simți, nu slăbi, nu te opri. A fost învățat să tacă, să acopere, să strivească tot ce e moale în el. Pentru că, nu-i așa, „adevăratul bărbat nu se frânge”.

Iar acum, într-o lume care urlă după bărbați prezenți, conștienți, empatici, avem o generație de fii ai fricii,(cu copiii interiori răniți ,plini de frici).Că dacă simt, pierd. Dacă iubesc, sunt slabi. Dacă stau, ratează.

Și aici intră ea. Femeia trezită. Femeia care nu mai vânează un bărbat ca să-l „schimbe”, ci îl vede. Îl ține. Îl ascultă fără să-l reducă la defecte. Nu-l salvează, nu-l modelează, nu-l repară. Îl întâmpină. Cu ochii larg deschiși și cu sufletul viu. Ea nu-și folosește energia masculină ca armă. Ci o lasă să se împletească cu feminitatea ei într-o dans al echilibrului. Și în acea dansare, el învață să fie tot ce nu i s-a permis: om întreg.

Vindecarea bărbaților are nevoie de bărbați curajoși și de femei înțelepte. Nu de lupte, nu de competiție, nu de superioritate mimată. Ci de comuniune,de iubire,de legea oglindirii,de susținere reciproca.

Nu cel mai dur va crea o lume nouă. Ci cel mai viu. Cel care a făcut pace cu ambele energii din el. Cel care a renunțat să mai demonstreze și a început să dăruiască. Cel care nu mai vrea să fie „cel mai tare” ci pur și simplu, să fie.

Iar dacă vrei să înceapă vindecarea lumii, începe cu o îmbrățișare. A sinelui tău. Cu tot ce e el. Masculin. Feminin. Uman. Divin.