top of page

Din înțelepciunea batrânilor Japonezi

"Din înțelepciunea bătrânilor japonezi:

1. Să fii ceea ce eşti!

Una dintre cele mai mari provocări în viață este sa fii tu însuți într-o lume care încearcă să te facă precum toți ceilalți. Cineva va fi întotdeauna mai frumos ca tine, mai deştept sau mai tânăr, însă nimeni nu poate fi ca tine. Nu te schimba ca oamenii să te placă. Fii tu însuți şi oamenii potriviți te vor iubi pe tine, cel adevărat.


2. Trecutul

Nu vei putea începe următorul capitol din viața ta, dacă vei continua să îl citeşti pe ultimul.


3. Frica să greşeşti

Făcând ceva şi obținând un rezultat greşit este mai productiv decât să nu faci nimic. Orice reuşită are o urmă de eşec în spatele ei şi orice eşec te conduce spre succes. Vei ajunge să regreți mai mult lucrurile pe care nu le-ai făcut decât pe cele pe care le-ai făcut.


4. Problemele

Înfruntă-le cu capul sus! Nu, nu va fi uşor. Nu este nicio persoană în lume care poate depăşi fără greşeală toate complicaţiile cu care viața ne pune față în față. Nu suntem făcuți să rezolvăm instant toate probleme apărute. Nu aşa am fost creați. De fapt, am fost creați să ne supărăm, să ne întristăm, să fim răniți, să ne împiedicăm şi să cădem. Pentru că tocmai asta este întregul scop al vieții – să ne înfruntăm problemele, să învățăm din ele, să ne adaptăm şi să le rezolvam in timp. Asta e, în cele din urmă modul în care devenim persoanele care suntem.


5. A minți

Poți minți pe oricine din lumea întreagă, însă nu te poți păcăli pe tine.Viețile ni se îmbunătățesc numai când acceptăm provocările care ne apar în cale, iar cea mai dificilă dintre provocări este aceea de a fi sinceri cu noi înşine.


6. Nevoile proprii

Cel mai dureros lucru este să te pierzi pe tine ca persoană, atunci când iubeşti pe cineva prea mult, şi să uiți că şi tu eşti special. Da, ajută-i pe ceilalți, dar ajută-te şi pe tine. Dacă există vreodată vreun moment perfect pentru a-ți urma visul sau pentru a face ceva care contează pentru tine, acel moment e acum.

Eşti pregătit!… Nimeni nu se simte niciodată 100% pregătit când apare o nouă şansă, pentru că cele mai multe oportunități din viață ne forțează să trecem dincolo de zona noastră de confort. În orice situație, ne vom simți întâi insuficient pregătiți, dar asta ține de procesul de învățare, nu-i aşa?


7. Relații din motive greşite

Relațiile trebuie alese înțelept. Este mai bine să fii singur decât într-o companie neplăcută. Nu trebuie să te grăbeşti. Dacă trebuie să se întâmple, se va întâmpla – la timpul potrivit, cu persoana potrivită şi din motivele corecte. Îndrăgosteşte-te pentru că asa simți, nu pentru că te simți singur.


8. Relații noi

Vei învăța că în viață oamenii pe care-i întâlneşti, îi întâlneşti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor învăţa câte ceva, dar, cel mai important, vor fi şi câțiva care vor scoate la iveală tot ce-i mai bun din tine.


9. A concura cu toti ceilalți din jurul tău

Nu te mai gândi la ce fac ceilalți mai bine decât tine. Concentrează-te să îți bați propriile recorduri zilnic. Succesul este până la urmă o luptă doar între tine si propria-ți persoană.


10. Invidia pe ceilalți

Invidia înseamnă să numeri toate harurile cu care au fost dăruiți alții, în loc să te uiți la tine şi la ce ai primit tu. Întreabă-te următorul lucru: “Ce am eu şi toată lumea îşi doreşte?”

.

11. Mustrarea pentru greşelile vechi

Putem iubi persoanele nepotrivite şi putem plânge pentru lucrurile greşite, însă, indiferent ce întorsătură ia viața, un lucru este sigur: greşelile ne ajută să găsim acele persoane şi acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toți greşim, toți ne zbatem şi chiar toți regretăm anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ți se întâmplă, bun sau rău, te pregăteşte pentru un moment care urmează să vină.


12. Cumpărarea fericirii

Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe, dar adevărul este că lucrurile care ne aduc cu adevărat fericirea sunt gratuite – dragostea, râsul, prietenia … Completați voi lista mai departe.


13. Aşteptarea fericirii de la ceilalți

Dacă nu eşti mulțumit cu tine, aşa cum eşti, nu vei fi fericit nici în relațiile cu alte persoane. Trebuie să-ți creezi stabilitate şi fericire în propria viață înainte de a o împărtăşi cu altcineva.


14. A trăi în gol, gândindu-te şi răzgândindu-te

Nu mai analiza aşa de mult fiecare situație căci vei crea probleme care nu nici măcar nu existau. Evaluează situația şi acționează! Nu poți schimba lucrurile cu care refuzi să te confrunți. Progresul implică riscuri. Punct! Ca să marchezi un gol, trebuie ca întâi să dai drumul la minge.


15. A-ți plânge de milă

Surprizele neplăcute cu care viața te pune față în față nu fac decât să îți netezească calea în direcția care era menită pentru tine. Poate nu întelegi şi nu vezi asta în momentul în care lucrurile rele se petrec şi poate îți va fi greu, dar reflectează şi la celelalte lucruri negative care ți s-au întâmplat în trecut. Vei observa destul de des că fiecare dintre ele te-a condus într-un loc mai bun, către o persoană mai bună, la o stare de spirit minunată sau o situație fericită, aşa că: Zâmbeşte! Lasă-i pe toți să vadă că astăzi eşti mult mai puternic decât erai ieri, şi astfel vei putea fi.


16. A ține supărări

Nu îți trăi viața cu ură în suflet! Vei ajunge să te răneşti mai mult pe tine decât pe oamenii pe care îi urăşti. Iertarea nu înseamnă: “Ceea ce mi-ai făcut este ín regulă.”, ci iertarea înseamnă: ”Nu o să te las să îmi strici fericirea pentru totdeauna!” Iertarea este răspunsul. Renunță la ranchiună, găseşte-ţi pacea şi eliberează-te! Şi, nu uita: Iertarea nu este numai pentru alte persoane, este şi pentru tine. Atunci când este nevoie, iartă-te şi pe tine, mergi mai departe şi încearcă să te descurci mai bine data viitoare.


17. Nivelul

Refuză să îți cobori standardele doar pentru a-i mulțumi pe cei care refuză să şi le ridice pe ale lor!


18. Explicații şi scuze la nesfârşit pentru greşeli

Prietenii tăi nu au nevoie de asta, iar duşmanii tăi oricum nu te vor crede. Doar fă ceea ce simți că este corect. Frumusețea bucuriilor mărunte … Bucură-te de lucrurile mărunte pentru că într-o zi te vei uita înapoi şi vei descoperi că ele erau de fapt lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viața ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut râzând cu cei care contează pentru tine.


19. Să faci lucrurile perfect

Societatea nu premiază perfectioniştii, ci îi recompensează pe cei care duc lucrurile la bun sfârşit.


20. Calea uşoară

Viața nu e uşoară, mai ales atunci când plănuieşti să obții ceva care să merite. Nu alege calea uşoară care să te ducă acolo! Realizează ceva extraordinar!


21. Lucrurile sunt minunate, atunci când nu sunt…

Este in regulă să te împiedici din când în când . Nu trebuie să te prefaci sau să demonstrezi mereu că eşti puternic. Nu ar trebui să fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalți – plângi, dacă simți nevoia – este sănătos să îți verşi lacrimile. Cu cât mai curând vei face asta, cu atât mai repede vei fi pregătit să zâmbeşti din nou."

 
 
 

Postări recente

Afișează-le pe toate
Deci când vrei se poate!

Era copilul mult așteptat. Tatăl a asistat la naștere. A zărit un umăr de nou-născut — nu avea brațe? Boris Vujičić a înțeles pe loc că...

 
 
 
Fii regină!!

PĂSTREAZĂ-ȚI TOCURILE ÎNALTE, DAR ȘTII CĂ NU DESPRE ÎNĂLȚIME E VORBA. Nu porți tocuri ca să te vadă lumea mai mare. Le porți pentru că...

 
 
 
Vindecarea bărbaților

VINDECAREA BĂRBAȚILOR ESTE MULT MAI GREU DE ÎNȚELES DECÂT CREZI. Trăim într-o epocă a revelației. A reconectării. A întoarcerii către...

 
 
 

Commentaires

Noté 0 étoile sur 5.
Pas encore de note

Ajouter une note

© 2023 by CMV PhotoStudio. 

bottom of page